Pentru promovarea autorilor români facem în fiecare zi câte un pas înainte. Cătălin Ioniță face parte dintr-un nou val de scriitori pentru care dorința de a pune în fața cititorului o carte care să se ridice la nivelul celor străine, a însemnat să învețe și să se antreneze în arta scrisului. Este reprezentantul unei edituri promițătoare, iar cu prima carte pe care o publică, Cătălin Ioniță se folosește de experiență pentru a cuceri publicul cititor.
Gândul: Salut Cătălin, îți mulțumim pentru că ești alături de noi astăzi.
Cătălin: Salut și mulțumesc pentru invitație!
Gândul: Ești la prima ta carte publicată, o satiră la adresa societății românești, numită “Bătălia de la Socola”. Felicitări, în primul rând! Ne poți spune ce așteptări ai de la lansarea acestei cărți?
Cătălin: Mulțumesc! Principala mea dorință legată de această carte, probabil ca a oricărui alt scriitor, este sa fie apreciată de cititori. Eu cred că scrierea unei cărți presupune un contract social între scriitor și publicul său. Ca scriitor am obligația să creez cea mai bună versiune a poveștii pe care vreau să o scriu, iar publicul va decide în ce măsură am reușit în demersul meu.
Gândul: Spune-ne un pic despre tine și despre decizia de a scrie. Cum a luat naștere această dorință?
Cătălin: Am 41 ani, sunt născut în anul 1979 ceea ce mă plasează din câte am aflat undeva la granița dintre două generații. Se spune că cei născuți la graniță au caracteristici din ambele zone. Cumva mă regăsesc în această afirmație, întrucât, deși pasionat de scris, am o înclinație către cifre. Sunt, cum s-ar spune, un mix între un realist, ancorat ferm pe pământ, și un visător care privește către stele. Îmi câștig traiul din cifre, lucrând în sistemul bancar, și în același timp am această dorință de a scrie, de a da naștere lumilor care prind viață în imaginația mea.
Dorința de a scrie s-a manifestat dintotdeauna, însă doar de câțiva ani, șase mai precis, am început să fac ceva concret în privința asta. Deși “Bătălia de la Socola” este prima mea carte publicată, am mai scris o carte înainte, un fantasy, la care am lucrat nu mai puțin de cinci ani. La final, recitind-o, am realizat că este un material care nu ar respecta întru totul acel contract social despre care vorbeam mai sus, astfel că nu va fi publicată.
Pentru mine, însă, a fost un exercițiu extrem de util în antrenarea “mușchilor” de scriitor. Și mi-a mai fost de folos cu ceva, și anume cu conștientizarea faptului că trebuie să studiez aprofundat arta scrisului pentru a putea crea ceva cu adevărat valoros.
Gândul: Despre ce este cartea “Bătălia de la Socola”? Știm că a fost rezultatul unui exercițiu de echipă, la un curs de scriere creativă…
Cătălin: După cum spuneam anterior, simțind nevoia de a mă educa în arta scrisului, am urmat un curs de scriere creativă. La unul dintre exercițiile propuse, de a crea o structură de carte, un “schelet” dacă vreți, pe care să-l poți îmbrăca ulterior literar, am avut o temă extraordinar de ofertantă.
Pe scurt, trebuia să creionăm această structură plecând de la următoarea premisă:
Un pacient internat la sanatoriul de la Socola se crede Ștefan cel Mare și dorește să elibereze spitalul și ulterior Moldova de sub ocupația otomană.
Ne-am distrat copios când am creat această structură și a ieșit ceva atât de interesant, încât toată lumea și-a exprimat intenția de a citi această carte. Atunci m-am decis să o scriu.
Gândul: În cât timp ai scris cartea? Care a fost cea mai mare provocare pe parcursul scrierii ei?
Cătălin: Cartea am scris-o în aproximativ două luni. Din punctul ăsta de vedere pot spune că productivitatea mea a crescut simțitor. Au fost multe provocări, pentru că în cadrul exercițiului nu ne-am precupețit eforturile de a crea ceva incitant și cu multe schimbări de situație, ceea ce s-a dovedit a fi destul de dificil de transpus în carte. Cea mai mare provocare însă a fost de a reuși să creez o poveste credibilă într-un mediu (spital de psihiatrie) care vine cu niște constrângeri importante în această direcție.
Gândul: Care este punctul tău forte, atunci când vine vorba de scris? Ce te recomandă?
Cătălin: Cei care au citit cartea mi-au spus că e scrisă cu foarte mult umor. Pe lângă asta, cred că reușesc să creez o dinamică interesantă între personaje. Totodată, sunt suficient de versatil încât să explorez o gamă mai largă a emoțiilor umane în interiorul cărții.
Gândul: Punctul tău slab când vine vorba de scris?
Cătălin: Cititorul are nevoie uneori de un pansament emoțional, de o calmare a emoțiilor când citește o carte. Asta se rezolvă printr-un platou, o zonă mai puțin dinamică, în care cititorul își poate trage sufletul. Una din soluțiile creative pentru a genera acest platou sunt descrierile. La acest aspect consider că mai am de lucrat.
Gândul: Ce părere ai despre piața de carte din România? Dar despre autorii români?
Cătălin: Din păcate, piața de carte din România este extrem de restrânsă, chiar și în comparație cu țările din jur, Bulgaria, Ungaria, Polonia. Față de țările vestice vorbim doar de o fracțiune. În Franța spre exemplu, primele cinci cărți de beletristică vândute în anul 2019, au înregistrat vânzări care au depășit vânzările totale de beletristică în România în cursul aceluiași an.
Desigur, ne putem raporta la puterea de cumpărare care este diferită, însă realitatea este că românii nu prea citesc. În ceea ce privește autorii români, sunt multi cei pe care îi apreciez, atât dintre cei consacrați, pe care îi cunoaștem cu toții, cât și dintre cei care sunt la început de drum.
Totuși, editurile mari preferă în special titlurile din străinătate, ceea ce ar trebui să ne preocupe pe toți, în sensul în care ar trebui să identificăm ce fac bine acești autori străini promovați și să aducem și noi aceste lucruri în cărțile noastre.
Gândul: Ești reprezentantul unei edituri noi în piață, Storycraft Publishing. Ce speri de la această editură pe viitor?
Cătălin: Storycraft Publishing s-a născut din dorința de a promova autorii români, care scriu la un nivel comparativ cu autorii străini. Din acest punct de vedere, mi-aș dori să apară din ce în ce mai multe titluri sub egida acestei edituri, care să atragă și să creeze astfel o emulație printre cititorii din țara noastră în jurul autorilor autohtoni.
Gândul: Un scriitor asumat nu se oprește la un singur titlu. La ce lucrezi acum?
Cătălin: Așa este, țelul meu este să scriu atâta timp cât am povești de spus. Ulterior cărții care se lansează acum am mai scris o carte polițistă, care se află în stadiile finale de revizuire și urmează cel mai probabil să fie lansată de către Storycraft Publishing undeva în cursul anului viitor. În prezent lucrez la o continuare a acestei cărți, pentru că simt că protagonistul mai are multe de spus.
Gândul: Îți mulțumim pentru timpul acordat și îți dorim mult succes în continuare! Te așteptăm cu noi titluri, cel puțin la fel de provocatoare precum cartea ta de debut.
Cătălin: Și eu vă mulțumesc!
Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.